Vești bune pentru pacienți! Tratament revoluționar al hipertensiunii arteriale, prezentat la Conferința de Cardiologie
Printre noutățile prezentate, în această săptămână, în cadrul Conferinței de Cardiologie cu Participare Interna- țională, se numără și o metodă revoluționară de tratament a ipertensiunii arteriale, denervarea renală, aceasta fiind introdusă în centrul medical din Târgu-Mureș de către profesorul doctor Imre Benedek, care va efectua, miercuri, și cazuri live în aboratorul de cardiologie intervențională din Clinica de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș.
Profesorul doctor Imre Benedek a explicat că denervarea renală a hipertensiunii arteriale severe se aplică cu ajutorul unui aparat special şi se adresează pacienţilor care suferă de aşa-zisa hipertensiune rezistentă la tratament. Pentru că metoda este inclusă în Programul Național de Cardiologie, pacienții ar putea beneficia gratuit de tratament.„Denervarea renală constă într-o intervenție percutanată și având aparatură, fiind incluă în programul național și la insistențele noastre, avem aceste catetere și le putem oferi gratuit. Periculozitatea este minimală, însă trebuie să recunosc că metoda este încă controversată, în sensul că foarte mulți spun că este benefică, iar alții spun că nu este. La această controversă şi noi vrem să avem o opinie chiar dacă am participat la însuşirea metodologiei, am contribuit la elaborarea materialelor necesare şi avem personal pregătit pentru a o aplica. Ce înseamnă asta: dacă ia mai mult de trei medicamente în care este inclus şi un diuretic şi nu se reuşeşte reglarea tensiunii arteriale, adică să se aducă sub 160 per 90 şi atunci este indicat noul tratament şi va obţine reducerea cu 15-20 mm coloană de Mercur valoarea sistolică şi cu 5-10 mm valoarea diastolică. Dacă facem un calcul ne dăm seama că prin aceste valori reuşim să normalizăm valorile tensiunii. Dacă cineva are 170-175 cu medicamente, atunci dacă scade cu 20 mm, este o valoare normală. Diastolicul, dacă are mai puţin cu 10 mm, atunci deja aproape că are valoare normală”, a explicat prof. dr. Imre Benedek.
Miercuri, când se va desfășura secțiunea de denervare renală, profesorul Imre Benedek va efectua cazuri live, iar profesorul doctor Radu Iliescu, prorector pe probleme de relații internaționale și parteneriate academice al Universității de Medicină și Farmacie din Iași, care a studiat această problemă în străinătate, se va afla la Târgu-Mureș și va prezenta o serie de aspecte legate de această metodă.